Octavian Petric
Octavian Petric
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/16-05-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 08-05-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2013

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Octavian Petric

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

    Octavian Petric - declarație politică intitulată Biserica Ortodoxă Română - Biserica Neamului;

Domnul Octavian Petric:

"Biserica Ortodoxă Română - Biserica Neamului"

Declarația mea politică se referă la câteva considerente asupra locului și rolului Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească.

Am ținut neapărat să susțin această declarație politică din două motive. Primul este că abia am petrecut cu toții, noi, creștinii ortodocși, Sfintele Paști, sărbătoare de maximă importanță în viața credincioșilor. Clopotele bisericilor au chemat la rugăciune și lăcașele de cult s-au umplut de mulțimea de credincioși, tineri și bătrâni, veniți să fie părtași și martori la Învierea Domnului. A fost un moment în care am fost cu toții împreună, în care s-au lăsat de-o parte ambițiile personale și rivalitățile, dușmăniile și interesele meschine. Și aici vine al doilea motiv pentru care susțin această declarație. Asistăm de la o vreme la un atac susținut și deșănțat la adresa Bisericii. Ba că are prea mulți bani, ba că are prea multe lăcașuri de cult, ba că nu se implică în viața obștei, ba că preotul nu știu care sau episcopul cutare nu duce o viață cucernică și așa mai departe. Mai întâi trebuie să spun că mă delimitez de o asemenea atitudine. Este adevărat că nu există pădure fără uscături, dar haideți, mai întâi, să vedem ce rol are biserica în societatea noastră și ce face ea pentru oameni.

Întâi de toate trebuie să amintesc că Biserica Ortodoxă Română nu este nici o firmă privată, nici o întreprindere, nimic de acest fel. Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie, cu titulatura "Patriarhia Română". Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ales la data de 12 septembrie 2007 și întronizat ca cel de al VI-a Patriarh al României la data de 30 septembrie 2007.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este Arhiepiscopul Bucureștilor și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei. Titulatura sa este: "Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau Patriarhul României". Patriarhia Română cuprinde eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii, precum și alte unități în interiorul său în afara granițelor României.

Biserica Ortodoxă Română nu are proprietăți! Nu deține așa ceva! Proprietățile pe care le putem vedea cu toții aparțin consiliilor eparhiale, nu preoților, nu episcopilor, nu Bisericii, ci enoriașilor din respectivele eparhii. Membrii acestor consilii sunt aleși din rândul credincioșilor creștin ortodocși chiar de către aceștia, nefiind numiți de cineva. Preoții, episcopii și așa mai departe sunt doar cei care administrează aceste bunuri ale comunității și realizează opera social-filantropică și cultural-misionară a Bisericii Ortodoxe Române.

Vorbim aici despre ajutorarea familiilor nevoiașe, a bătrânilor, bolnavilor, persoanelor în dificultate. Vorbim despre cantine sociale filantropice organizate de biserică, servicii tip "masa la domiciliu" pentru cei netransportabili, organizarea de colecte de îmbrăcăminte, produse de strictă necesitate și bani care sunt apoi distribuite celor în nevoie, funcționarea de centre medico-sociale și farmacii sociale bisericești. Biserica organizează centre de învățământ pentru copii orfani sau pentru cei proveniți din familii dezorganizate sau care nu au posibilități financiare care să le permită să urmeze o școală. De asemenea, Biserica organizează evenimente cultural-artistice care au atât caracter educativ, dar și caritabil, fondurile obținute fiind folosite pentru misiunea social-filantropică a bisericii.

S-a vorbit despre finanțarea Bisericii de la bugetul de stat și că ea trebuie să nu mai primească bani publici. În primul rând nu vorbim despre sume astronomice, ci despre sume mici, care nici pe departe nu acoperă buna funcționare a Bisericii în misiunile sale. Marea majoritate a surselor de finanțare a Bisericii provine din donații private și din administrarea bunurilor ce aparțin consiliilor eparhiale, deci credincioșilor. Spre exemplu, câți dintre noi cunosc că munca de ani și ani a măicuțelor dintr-o mănăstire, de exemplu, ce constă în realizarea diverselor obiecte de cult, icoane pe sticlă de pildă, care sunt valorificate apoi, susține o școală deschisă în mănăstire? Nu știu dacă foarte mulți.

Ar mai fi de spus foarte multe lucruri în legătură cu acest subiect, însă timpul este limitat și voi relua tema într-o declarație politică viitoare. Țin însă să subliniez, încă o dată, că susțin, atât cu argumente, cât mai ales cu inima, Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Biserică a Neamului, și că voi susține în Parlament orice acțiune care este menită să sprijine eforturile acesteia în misiunea ei.

     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 1 decembrie 2021, 3:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro