Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 noiembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.207/25-11-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 18-11-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 noiembrie 2015

16. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale (Pl-x 591/2015) și a Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice locale, publicată în M.Of. nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 594/2015) (rămase pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 594/2015

   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, împreună cu Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 215 din 23 aprilie, publicată în Monitorul Oficial, cu modificările și completările ulterioare, cu raport de respingere comun de la Comisia pentru administrație și Comisia juridică.

Inițiatorii? Nu.

Comisiile? Juridică, domnul Varga.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Cele două comisii pe care le-ați amintit au fost sesizate în plen cu două propuneri legislative, ambele vizând modificarea Legii nr. 215/2001.

Prima are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 215 a administrației publice, în sensul sporirii transparenței decizionale. Aici a existat un aviz favorabil al Consiliului Legislativ din 8.10. Cea de-a doua propunere care are ca obiect de reglementare modificarea art. 36 alin. (7) lit. a) tot din Legea administrației publice locale, în sensul creării cadrului legal prin care autoritățile locale să poată realiza lucrări de reparații asupra clădirilor ce deservesc unități educaționale și de cultură, la cererea titularului unui drept real al imobilului.

La întocmirea acestui raport s-a avut în vedere un aviz negativ al Consiliului Legislativ.

În urma examinării intervențiilor legislative și a opiniilor exprimate către membrii celor două comisii, s-au constatat următoarele: inițiativele legislative nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, în sensul că nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate, accesibilitate, fiind contrare dispoziției art. 1 alin. (5) din Constituție.

De altfel, decizia Curții Constituționale, Decizia nr. 363/2015, a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat.

Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitatea de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit pentru a oferi persoanei o protecție adevărată împotriva arbitrariului.

Având în vedere cele constatate, membrii celor două comisii au hotărât, în unanimitate de voturi, respingerea la Pl-x 595, cu un amendament care a rămas și cred că-l susține colegul nostru Marton Árpád, iar la Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Pl-x 594 ambele comisii, în unanimitate, au hotărât respingerea propunerii legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul Partidului Național Liberal va susține raportul de respingere propus de comisiile sesizate în fond, având ca motivare exact ceea ce s-a invocat în raport, și anume nerespectarea normelor de tehnică legislativă. Poate ar fi bine, pe viitor, inițiatorii să citească înainte de a elabora inițiativele parlamentare, să citească Legea nr. 24/2000.

Mulțumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Mártón Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mártón Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor,

În mod evident, din moment ce se propune respingerea legii, noi nu dorim adoptarea legii într-o formă modificată, e bine să fie respinsă. Totodată, îmi exprim nedumerirea, deși este destul de comună prezența unor astfel de decizii ale Consiliului Legislativ de a da rapoarte favorabile pe niște legi neconstituționale și rapoarte nefavorabile pe niște legi bine scrise și întemeiate.

Poate ar trebui să se vadă ce mai e pe la acel consiliu cât privește competența.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Cernea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Poate că acest proiect de lege va trebui reformulat, astfel încât să fie depășite obiecțiile aduse de la comisii și redepus. Însă mie mi-a plăcut cum sună unul dintre textele proiectului de lege, și anume... sigur, se vorbește de consiliile locale, dar extrapolând la Parlament, ar fi așa: "Ordinea de zi a ședinței se aduce la cunoștință prin publicarea pe pagina de Internet cu cel puțin 48 de ore înaintea ședinței și nu poate fi modificată sau completată."

Foarte multe dintre legile adoptate în mod superficial, în mod grăbit, fără o analiză de substanță și care au generat efecte negative în societate au fost adoptate, din păcate, de către Parlament tocmai pentru că au fost aduse pe ordinea de zi, uneori chiar în timpul ședinței. Știți și problema rapoartelor aduse în timpul ședinței, Biroul permanent le trece pe ordinea de zi, sub mențiunea primirii raportului, deși raportul trebuie să vină cu 5 zile înainte.

De asemenea, un alt articol spune că hotărârile adoptate în acest mod sunt nule de drept.

Cred că astfel de prevederi ar trebui să avem și cu privire la Parlament. Pentru că, uneori, în dorința de a trece repede niște proiecte de lege care, sigur, au importanța lor, putem face foarte mari greșeli, cu impact asupra a milioane de cetățeni.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc. Alte intervenții, dacă mai sunt? Nu mai sunt. Legea merge la votul final.

Vă rog să mă iertați.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Deaconu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

De prea multe ori au existat plângeri ale cetățenilor, ale ONG-urilor care sunt preocupate de exercitarea puterii în sistemul democratic, că autoritățile publice locale duc lipsă majoră de transparență. Nivelul local este cel care ia în mod concret și direct deciziile care afectează comunitățile locale, motiv pentru care considerăm că accesul cetățenilor trebuie să fie liber. În era tehnologiei se pot lua măsuri simple de transparentizare a activității la nivel local, prin publicarea documentelor pe site-urile primăriilor și filmarea ședințelor. Nu putem înțelege de ce s-a decis elaborarea unui raport de respingere comun pentru cele două propuneri legislative care, deși modifică aceeași lege, se referă la aspecte total diferite. Sunt obiecte de reglementare total diferite, după cum ați auzit și dumneavoastră din raportul celor două comisii.

Pentru motivele exprimate, deputații Grupului național democrat vor vota împotriva raportului de respingere.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 16 ianuarie 2022, 21:48
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro