Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 septembrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/01-10-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 24-09-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 septembrie 2018

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (PL-x 403/2016). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 403/2016

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

2. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice; PL-x 403/2016.

Inițiatorii doresc să ia cuvântul? Nu.

Comisia pentru muncă, domnul președinte Solomon, vă rog.

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Prezentul raport înlocuiește raportul comisiei, depus cu nr. 748, în data de 10 octombrie 2017.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței Guvernului nr. 105 din 1999, cu modificările și completările ulterioare, în sensul scutirii de la plata impozitului pe terenul agricol din intravilan și din extravilan, precum și pe clădirile de locuit, pentru beneficiarii acestui act normativ. De asemenea, se propune completarea art. 61 cu un nou alineat, în sensul că dovedirea calității de persoană persecutată se poate realiza și prin declarații de martori în forma autentică notarială.

În data de 19 septembrie 2018, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamentele redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Domnul Florin Iordache:

Da. Începem dezbaterile generale.

Grupul minorităților, domnul deputat Silviu Vexler. Se pregătește domnul deputat Oprea.

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Stimați colegi,

Proiectul de lege aflat în discuție astăzi vine să corecteze o situație deosebit de gravă. Un număr de supraviețuitori ai Holocaustului, din toată țara, s-a trezit pus în situația în care, din cauza unor erori administrative, să trebuiască să returneze către stat diverse sume de bani.

Este important de menționat că această situație și erorile administrative menționate nu le aparțin, sunt niște erori la care ei nu au avut nicio contribuție. Și singurul mod în care această situație putea fi corectată era printr-un proiect de lege. Și este cel pe care îl dezbatem astăzi.

Aș vrea doar să vă ofer un exemplu din cele pe care le-am primit. Este o doamnă care are, cred, 105 ani, dacă nu mă înșel, supraviețuitoare a Holocaustului, care a fost deportată la Auschwitz. Trăiește, în prezent, în Cluj și s-a trezit cu o decizie de impunere prin care practic i-a fost luată aproape jumătate din pensia pe care o primea, fără să aibă nicio vină.

Proiectul și amendamentele de astăzi vin să corecteze această situație.

Și vreau, în primul rând, să-i mulțumesc domnului președinte Solomon pentru bunăvoința și prietenia pe care le-a arătat, și înțelegerea pentru acest proiect.

Și, în mod special, colegilor din Biroul permanent, care au fost de acord cu dezbaterea acestui proiect, astăzi.

Îmi cer scuze pentru insistență, dar sper că ați înțeles gravitatea și necesitatea proiectului.

Vă mulțumesc mult.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Oprea. Se pregătește domnul Suciu.

Domnul Dumitru Oprea:

După cum ați auzit de la președintele comisiei, toți cei 20 de membri ai Comisiei pentru muncă au votat "pentru".

Iar eu am considerat că este și un moment în care să felicităm un om care, având un verdict dat în urmă cu aproape un an - 10 octombrie 2017 -, a reușit să vină cu schimbările de rigoare și să facă ordine într-un domeniu foarte sensibil. O guvernare, o situație ciudată între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945.

Poate că orice intervenție, vizavi de segmentul acesta de istorie, este una neavenită.

Am fost de acord, și Partidul Național Liberal, chiar surprins un pic, astăzi, vă spun sincer. Săptămâna trecută am discutat în comisie și astăzi a intrat pe ordinea de zi, pe primul punct.

Dar cred că trebuie să fie un accept al tuturor membrilor Camerei Deputaților, pentru o astfel de reparație morală și administrativă.

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Domnul Suciu.

A, domnul Solomon, vă rog.

Grupul PSD, domnul Solomon, vă rog.

Domnul Adrian Solomon:

Da, e bine când toate forțele din Parlament își dau mâna pentru a rezolva cu celeritate o problemă de viață, până la urmă. Pentru că sunt oameni care au peste 85, 86 de ani și care se văd într-o situație complicată, din cauza unor greșeli birocratice ale unor funcționari, de care ei nu se fac vinovați.

Această lege avea raport de respingere pentru că fusese rezolvat fondul inițiativei, prin Codul fiscal. A fost o soluție de urgență, de avarie, pe care am găsit-o împreună cu Silviu Vexler, pentru a rezolva problema.

Se înscrie acest tip de rezolvare - exonerarea de la plată a cetățenilor pentru cauze care nu le pot fi imputate lor, ci mai degrabă funcționarilor sau interpretărilor eronate ale legilor - se înscrie într-o serie mai lungă de amnistii fiscale, pe care Guvernele social-democrate le-au dat și în 2015, și în 2016... 2017, mă scuzați, cu referire chiar la pensii sau la indemnizațiile pentru mame și alte categorii de drepturi și prestații sociale.

Sper ca miercuri, la votul final, această inițiativă să treacă cu votul unanim, pentru că sunt niște oameni ce nu trebuie pedepsiți încă o dată, după 70 de ani de la suferințele pe care le-au îndurat.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Simionca, Grupul PMP.

Domnul Ionuț Simionca:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

După cum spuneau și antevorbitorii mei, sunt multe motive și această inițiativă este importantă, trebuie să treacă.

Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară va susține și va vota această inițiativă.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu.

La raport avem 5 amendamente.

Dacă la titlul legii, intervenții? Nu.

La articolul unic. Intervenții? Nu.

La 3 marginal? Nu.

4 marginal, art. 61?

Și art. II, 5 marginal. Intervenții?

Rămâne la votul final; caracter ordinar.

Mergem la Capitolul VI. Respingeri.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 16:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro