Plen
Ședința Camerei Deputaților din 2 octombrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/10-10-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 02-10-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 octombrie 2018

  Informare privind depunerea moțiunii simple intitulată Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetența falimentează România., inițiate de deputați membri ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.  

Ședința a început la ora 16,16.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

   

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimați colegi.

Vă rog să luați loc, să putem începe ședința Camerei Deputaților de astăzi.

Vot final mâine, după...

(Domnul deputat Virgil-Daniel Popescu solicită să ia cuvântul.)

Procedură.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Partidul Național Liberal depune moțiunea simplă pe economie "Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetența falimentează România".

Dorim să avem o dezbatere foarte serioasă în Parlamentul României, în Camera Deputaților, Cameră decizională pe domeniul economic, dorim să-l avem pe domnul ministru Dănuț Andrușcă care fuge de câteva luni de zile bune - dacă vă aduceți aminte, s-a îmbolnăvit la "Ora Guvernului", exact înainte de vacanța parlamentară -, să avem o discuție serioasă pe economie, pentru că lucrurile stau foarte prost și se pare că domnul Andrușcă face figurație prin minister.

Dragi colegi din Biroul permanent,

Sper ca de data aceasta să aprobați această moțiune, să nu mai inventați pretexte, ca să-l salvați încă o dată pe domnul Andrușcă de la o prezență în Parlament și poate, pe noi, toți, de deliciul de a-l avea printre noi.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Domnule coleg, o singură precizare.

În Biroul permanent nu puteam aproba în același timp două moțiuni. Așa că, pentru mâine, în Biroul permanent vom discuta dacă se întrunesc condițiile pentru a fi discutată săptămâna viitoare.

Da, domnule Roman, vă rog.

Și apoi domnul Simonis.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

La această oră ar fi trebuit - cel puțin câteva minute - să fie suspendate lucrările celor trei comisii care au discutat pe fond Legea offshore.

Am semnalat faptul că nu putem să lucrăm în paralel fără aprobarea Biroului permanent sau fără aprobarea plenului.

Colegii noștri ne-au obișnuit să abuzeze de Regulament și continuă să meargă pe bandă rulantă, deși - și aici vă rog frumos să fiți atenți cu toții - este o situație fără precedent în istoria Parlamentului României.

La discutarea Legii offshore au fost invitați, așa cum suntem obișnuiți, reprezentanții Guvernului, reprezentanții Ministerului de Finanțe, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale, reprezentanții Ministerului Energiei.

Am solicitat punctul de vedere al Guvernului pe un proiect de lege extrem, extrem de important, poate cel mai important care se discută în acest an, și mi s-a răspuns textual - și vă rog să rețineți - de către reprezentantul Ministerului de Finanțe: "Nu putem să exprimăm un punct de vedere al Guvernului, întrucât noi nu am avut amendamentele, le-am primit la intrarea în sală".

Am solicitat același punct de vedere din partea Ministerului Dezvoltării Regionale. Răspunsul a fost identic: "Nu putem să exprimăm un punct de vedere al Guvernului, întrucât am primit proiectul și amendamentele la momentul intrării în sală".

Fiind vorba de o lege extrem de importantă, am solicitat să suspendăm lucrările celor trei comisii până când reprezentantul Guvernului ne spune despre ce impact financiar vorbim.

Reprezentantul Guvernului ne spune care este studiul de impact pe aceste modificări extrem de importante...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Termin imediat, domnule președinte.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

N-a fost prezent niciun ministru la cea mai importantă lege.

Ce ne spune aceasta, stimați colegi, este că ceea ce s-a spus în spațiul public, și anume că este o înțelegere între Dragnea, Vâlcov și că mai nou tunurile se dau în Parlament, prin lege, se confirmă.

Vă spun aceste lucruri pentru ca dumneavoastră să știți,...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...când veți vota această lege, că s-a trecut cu bocancul peste absolut tot. (Aplauze.)

 
     

Domnul Florin Iordache:

V-am rugat să încheiați.

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulțumesc.

 
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Domnul Florin Iordache:

În primul rând, haideți să intrăm în procedură. Văd că sunt foarte grăbiți colegii mei.

În primul rând, declar deschisă ședința de astăzi și vă anunț că, din totalul celor 329 de deputați, și-au înregistrat prezența 210 colegi.

Au fost distribuite ordinea de zi pentru zilele de marți și miercuri, 2, 3 octombrie; programul de lucru...

(Domnul deputat Virgil-Daniel Popescu solicită să ia cuvântul.)

Numai puțin, până la procedură!

...programul de lucru pentru perioada 2-7 octombrie; lista rapoartelor depuse în perioada 26 septembrie - 2 octombrie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare; informarea cu privire la inițiativele înregistrate care urmează să fie avizate. (Discuții în sală.)

Imediat! Până la procedură.... Să termin. Aveți răbdare.

La ora 17,00 avem primirea de răspunsuri la întrebările și interpelările adresate membrilor Cabinetului.

În ședința de Birou permanent, la solicitarea președinților celor trei comisii, s-a aprobat ca cele trei comisii să lucreze pe Legea offshore. Așa că, în momentul în care vor finaliza colegii, vom primi raportul.

Colegii, liderii de grup, vor stabili dacă lucrăm astăzi. S-ar putea să ceară să lucrăm mâine dimineață.

Deci, așteptăm raportul, care este deplin regulamentar, aprobat, repet, în ședința de Birou permanent.

Vă rog, domnule deputat.

Înțeleg că aveți o altă intervenție.

Vă rog.

   

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Da, domnule președinte.

Dragi colegi,

În primul rând, să lămurim. Acum a început ședința sau când am citit noi moțiunea simplă, că ați anunțat că tocmai a început ședința. Adică și eu, și colegul meu, Florin Roman, am vorbit în afara ședinței? Deci să ne lămurim!

 
   

Domnul Florin Iordache:

Păi, dacă vă grăbiți și nu mă lăsați să deschid ședința?

Și v-am dat cuvântul.

Vă rog. Mai departe.

 
Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore (PL-x 33/2018). (aprobarea desfășurării lucrărilor Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei pentru industrii și servicii, Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului în paralel cu plenul.)  

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

În al doilea rând, aș vrea să vă citesc din Hotărârea Biroului permanent, de astăzi, care spune că: "În vederea întocmirii raportului final - referitor la Legea offshore - vă rugăm să fiți de acord ca ședința comună a celor trei comisii să se desfășoare marți, începând cu ora 12,30".

Nu văd niciunde că scrie "în paralel cu plenul", cum spune Regulamentul.

     

Domnul Florin Iordache:

Deci începând cu ora ...

 
   

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Nu spune "în paralel cu plenul"!

Vă rog frumos să consemnați acest lucru, domnule președinte.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Deci Biroul permanent a aprobat ca începând cu ora 12,30...

 
   

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Până noaptea târziu, dacă se poate, nu?! Scrie "până la finalizare", domnule președinte?

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, domnule. În momentul în care te apuci de un raport, mergi până la capăt!

Mai departe. E logic! E greu!

Domnul Pavel Popescu.

Vă rog.

Este o chestiune logică, dar și cu logica aceasta este o problemă.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Domnule vicepreședinte,

În calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, ar trebui să faceți diferența între o chestiune logică și o chestiune regulamentară. Deși dumneavoastră, împreună cu colegii dumneavoastră, nu mai țineți cont demult de ceea ce este regulamentar.

Vă repet. Ședința a început la ora 12,30. Ședința, din punct de vedere regulamentar, s-a suspendat la ora 16,00. Dacă a existat, în aceste minute, un plen al Biroului permanent sau dacă exista colegul meu și vicepreședinte al Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, era și el acolo. Deci nu puteți să ne mințiți în față, atâta timp cât inclusiv Partidul Național Liberal a avut membrii în Biroul permanent.

Și vă mai spun un lucru. Toate discuțiile de astăzi se rezumă la o singură persoană - Liviu Dragnea, pe care nu l-am văzut nici în banca aceasta, să ne dea un răspuns, nici la cele trei comisii reunite.

Eu v-aș invita, dacă vreți, să vedeți cam cum se desfășoară lucrările la acele comisii și reiterez faptul că această lege, discutată în cele trei comisii, astăzi, este cea mai importantă lege din această sesiune parlamentară, care discută despre resursele statului român pe următorii 45 de ani.

Dacă dumneavoastră și colegii dumneavoastră doriți să stați în această comisie, asemenea unor lilieci orbi, renunțând la resursele statului român, fără niciun studiu de impact de la ministerele pe care le conduceți cu o incompetență crasă, continuați această manieră de a conduce Parlamentul României!

Repet. Suspendați ședința sau faceți un Birou permanent pentru a ne aduce o nouă hotărâre, prin care ne arătați că această ședință este legală.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Suciu.

Vă rog.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Mai ușor, tinere coleg, cu lilieci și cu alte animale prin plenul Camerei Deputaților.

Evident că pentru unii logica este ilogică.

Dar, ca să nu fie niciun fel de discuție și dispută cu colegii noștri dragi din opoziție, și pentru că plenul este suveran, chiar dacă în Biroul permanent s-a bătut în cuie ca de la ora 12,30 să aibă loc comisiile reunite, vă solicit, stimate domnule președinte de ședință, să supuneți la vot ca cele trei comisii să funcționeze în paralel cu plenul.

Și apropo de îngrijorările dumneavoastră, de 45 de ani, resurse și așa... am aici stenograma din vară, de la precedenta discuție pe Legea offshore, și chiar am să vă citesc din această stenogramă, la momentul potrivit, să văd cine era îngrijorat de soarta țării sau de soarta marilor companii.

Sunteți dumneavoastră, stimați colegi, nimeni altcineva! Așa că nu mai plângeți acum pe bietele resurse ale țării! Am să vă citesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Supun votului solicitarea Grupului PSD pentru a putea lucra în paralel cu plenul cele trei comisii.

Să înceapă votul.

 
   

81 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă, 5 abțineri, un coleg care nu și-a exprimat votul. A fost adoptată solicitarea.

Următoarea intervenție. Procedură, da?

Doamna Turcan.

Vă rog.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Votul pe care tocmai l-ați dat confirmă faptul că președintele de ședință a mințit. Și, din nefericire, de la înălțimea funcției de președinte al Camerei Deputaților, se minte tot mai des și mai apăsat și se invocă texte de regulament care nu există.

Astăzi, în Biroul permanent, am discutat minute în șir despre proceduri regulamentare care nu există și n-au temei regulamentar.

Aici, astăzi, în plenul Camerei Deputaților, a fost invocată o procedură parlamentară, și anume că nu se pot dezbate și vota mai multe moțiuni în același timp. Nimic mai fals, nimic mai manipulator!

Tocmai ați votat că președintele de ședință a mințit atunci când a spus că lucrările se pot desfășura în paralel cu plenul, pentru că așa s-a decis în Biroul permanent.

Nu! Realitatea este că doriți să treceți această lege, acum, fără avize, pentru că liderul dumneavoastră, Liviu Dragnea, este îngenuncheat și a îngenuncheat o țară întreagă, prin negocierile pe care le-a purtat el însuși cu investitorii străini, în loc să lase Guvernul să negocieze, să vină cu avize și să propună un proiect Parlamentului, care să fie în interes național, dar care, în același timp, să atragă și investitori.

Noi nu putem tolera această abordare pe care încercați să o perpetuați cu fiecare ședință a Camerei Deputaților, încercare prin care dumneavoastră îngrădiți rolul Parlamentului, încercare prin care doar pentru a putea să bifați ceva într-un stil manipulator pe canalele de comunicare vindeți, de fapt, interesele generației noastre, îndepărtați investitorii. Îi veți face să plece din țară, pentru că nu pot să întrezărească un cadru fiscal stabil și predictibil în România.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Aceasta este manipularea cea mai dură și cea mai crasă pe care o purtați în aceste ultime ore.

Iar varianta care va ieși din Camera Deputaților, dacă nu vă reveniți, va fi varianta Liviu Dragnea, de îngenunchere a României, de vânzare a gazelor României, de îngenunchere a investitorilor străini care vor țipa într-o lume întreagă...

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

...că în România.... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Haideți să revenim.

Lucrurile stau în felul următor, stimați colegi.

În Biroul permanent au fost ridicate următoarele chestiuni, săptămâna trecută.

S-au depus două moțiuni simple și am convenit împreună că va putea fi discutată o singură moțiune. Chestiunea aceasta poate fi verificată de oricine, care poate vedea stenograma ședinței.

2. Astăzi, în ședința de Birou permanent, am discutat și am aprobat - din păcate, colegii nu au fost destul de atenți la ordinea de zi - și am aprobat că vom discuta, la solicitarea celor trei comisii, Legea offshore.

Eu pot înțelege retorica dumneavoastră, dar nu pot înțelege o anumită abordare care încalcă o anumită disciplină parlamentară, dar aceasta este...

(Domnul deputat Iulian Bulai solicită să ia cuvântul.)

Imediat, v-am văzut, domnule coleg. Vă dau cuvântul, domnule Bulai.

Dar aceasta depinde de fiecare coleg în parte, cum încearcă să-și găsească argumente.

Domnule Bulai, vă rog.

Aveți câte două minute.

Vă spun, de la început, cei care încalcă Regulamentul, dacă tot îl invocați, vă tai microfonul.

Vă rog.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Onorabile domn președinte,

Nu o să vorbesc două minute.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Dar, în calitatea mea de secretar al Camerei Deputaților, participând la ședința Biroului permanent de astăzi după-amiază, nu am votat ca ședințele comisiilor reunite să se țină paralel cu plenul.

Așadar, vă rog să vă cereți scuze parlamentarilor pentru că i-ați mințit. Una la mână. Vă rog să vă cereți scuze.

Și doi. Să suspendați, fie lucrările în plen, fie lucrările comisiei, pentru că nu sunt regulamentare.

Aștept răspunsul dumneavoastră și aștept scuze.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Nu am de ce să-mi cer scuze.

1. Dacă dumneavoastră nu sunteți atenți în ședința de Birou permanent, când s-a aprobat ca cele trei comisii să înceapă la ora 12,30 - unu.

La solicitarea domnului Suciu, plenul tocmai a aprobat ca să se lucreze în paralel cu plenul.

Deci cele trei comisii - repet - lucrează, potrivit aprobării Biroului permanent, de la 12,30, iar plenul tocmai a confirmat că își poate desfășura, în continuare, activitatea până la finalizare.

Vă rog.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Eu înțeleg foarte bine că plenul este suveran, dar vă rog să vă cereți scuze pentru faptul că ați mințit 200 de oameni.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Că ce?!

 
     

Domnul Iulian Bulai:

Vă rog eu...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Bun!

Nu am de ce! Vă rog frumos.

Mulțumesc.

Domnul Sitterli.

Vă rog.

 
   

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Mulțumesc, domnule președinte.

Tot pe procedură.

Potrivit art. 53: "Ședințele comisiilor parlamentare pot avea loc în același timp cu cele ale plenului Camerei Deputaților - și subliniez - pe baza aprobării date de Biroul permanent, la solicitarea președintelui de comisie".

Or, aici avem clar stabilite atribuțiile plenului și ale Biroului permanent. Avem de-a face cu un act juridic, și anume aprobarea.

Cine solicită aprobarea? Aprobarea o solicită numai președintele comisiei. Nu o poate solicita altcineva. Nimeni nu se poate subroga în drepturile și obligațiile președintelui de comisie.

Or, în momentul de față suntem în afara cadrului legal, pentru că președintele de comisie n-a fost prezent și dacă am accepta că plenul este suveran, plenul nu se poate subroga tuturor celorlalte instituții juridice prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaților, cum este Biroul permanent. Este atributul exclusiv al Biroului permanent de a da acea aprobare. Iar, în momentul de față, nimeni nu poate să își uzurpe calitatea președintelui de comisie, care n-a fost nici măcar prezent în sală în momentul de față.

De aceea, din punctul meu de vedere, a spune că plenul este suveran și plenul aprobă ca să se desfășoare, este o încălcare a regulamentului, este o încălcare și o uzurpare a calităților persoanelor care pot solicita și aproba ca o comisie să lucreze în paralel cu plenul. Este vorba de președintele Comisiei pentru industrii și președinții celorlalte două comisii care lucrează împreună.

Nu îi avem de față, nu sunt aici. Din punctul meu de vedere, la ora 16,00, în lipsa acestei aprobări, un act juridic al Biroului permanent, ședința comisiilor reunite încetează de drept, fără ca să se mai poată desfășura, în momentul de față, decât dacă Biroul permanent se va reîntruni.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Domnul Roman. (Discuții în sală.)

 
   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte de ședință,

Sunt președintele Comisiei pentru administrației publică din Camera Deputaților.

Potrivit Regulamentului, așa cum a spus colegul meu, urma ca noi să solicităm prelungirea programului de lucru, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Ceea ce a spus colegul meu este perfect regulamentar.

Prin faptul că liderul de grup al Partidului Social Democrat, căruia nu o să-i mai pomenesc numele, că s-a supărat data trecută, a solicitat, regulamentar de data aceasta, plenului să se pronunțe asupra prelungirii programului de lucru, nu vine decât să confirme faptul că timp de 27 de minute, de la ora 16,00 la ora 16,27, când a apărut solicitarea de la tribuna Parlamentului, a domnului lider de grup Suciu, tot ce s-a adoptat în cadrul celor trei comisii reunite a fost neregulamentar și cu încălcarea legii.

Prin urmare, vom sesiza Biroul permanent și ... (Discuții în sală.)

Domnule Solomon, vă arde de râs?! Țineți minte, când stăteați la balcon și stătea majoritatea într-un singur deputat, ce mai spuneați de acolo, de la tribună, sau vreți să vă reamintesc eu?!

V-aș ruga, ca președinte, să aveți o conduită civilizată, demnă de plenul Camerei Deputaților și vă rog, domnule președinte de ședință, să constatați că timp de 27 de minute, prin faptul că liderul de grup a solicitat acest lucru și s-a votat, este dovada faptului că s-a lucrat în ilegalitate, cu încălcarea Regulamentului.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vreau să vă reamintesc că plenul nu a lucrat.

Primul lucru solicitat a fost acesta, la începerea ședinței de plen.

Domnul Popescu.

Dar pot înțelege că, în lipsa argumentelor, încercați să blocați, dar nu vă iese!

Vă rog.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Domnule vicepreședinte,

Situația este foarte simplă și este în mâinile dumneavoastră.

Eu, alături de colegii mei, care suntem membri ai acelor trei comisii, ne putem întoarce, conform votului plenului dumneavoastră, la comisiile respective pentru a continua lucrările.

Dar dumneavoastră aveți datoria de a solicita, de a găsi o cale, astfel încât să solicitați președintelui comisiilor reunite să revină la amendamentul care era în discuție atunci când noi am părăsit sala. Este, din punct de vedere logic, cum spuneți dumneavoastră, calea demnă de urmat.

Deci, aștept o propunere din partea dumneavoastră, astfel încât noi să revenim cu toții în sală pentru a continua lucrările, dar fără a fi puși în fața faptului de adoptare a unor amendamente la care noi nu am avut acces pentru a ne aduce argumentele și ... (Discuții în sală.)

Vă mulțumesc.

Voiam să mai spun ceva, dar mi-e frică că, dacă voi pronunța numele unui coleg pe care l-aș fi adus în discuție, va trebui să facem o nouă lege.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Mulțumesc.

Nu am ce să supun la vot, atât timp cât plenul Camerei Deputaților nu și-a desfășurat activitatea.

Alte intervenții dacă aveți? Nu.

Bun.

Intrăm în ordinea de zi.

În acest moment avem cinci inițiative legislative.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Simonis.

Vă rog. Mă scuzați!

 
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să supuneți la vot propunerea ca PL-x 468/2018 (Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Polone privind mormintele de război, semnat la Varșovia, la 25 mai 2018), poziția 37 pe ordinea de zi, să fie adus pe poziția 7.

Mulțumesc.

   

Domnul Florin Iordache:

Este o solicitare din partea viceliderului Grupului PSD.

Să înceapă votul.

 
   

89 de voturi pentru, 64 de voturi împotrivă și 4 abțineri.

A fost aprobată solicitarea Grupului PSD.

Alte solicitări din partea grupurilor parlamentare? Nu.

Vă anunț, stimați colegi, că pentru următoarele proiecte de lege, pentru care prima Cameră sesizată este Camera Deputaților, au fost depășite termenele de dezbatere și vot final.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calității educației (PL-x 386/2018). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

25. Este vorba de Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Este vorba de PL-x 386/2018. Se consideră adoptat.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (Pl-x 182/2018). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

42. Cea de-a doua propunere: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații - Pl-x 182/2018. Se consideră adoptată.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe (Pl-x 183/2018). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

43. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe - Pl-x 183/2018. Se consideră adoptată.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază (Pl-x 184/2018). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

44. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază - Pl-x 184/2018. Se consideră adoptată.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale (Pl-x 185/2018). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

45. Și cea de-a cincea. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale - Pl-x 185/2018.

Termenele pentru dezbatere și vot final fiind depășite, inițiativele legislative se consideră adoptate, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituția României și art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 64/2018). (rămas pentru votul final)  

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților; PH CD 64/2018. A fost distribuit.

Dacă sunt comentarii? Nu.

Trecem la dezbatere.

Dacă la titlul sunt intervenții? Nu.

La preambul. Intervenții? Nu.

La articolul unic. Intervenții? Nu.

Rămâne la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru mediu și politici climatice (LIFE) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1293 COM (2018) 385 (PH CD 66/2018). (rămas pentru votul final)  

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru mediu și politici climatice (LIFE) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1293 COM (2018) 385; PH CD 66/2018.

Domnul președinte Angel Tîlvăr.

Vă rog, domnule președinte, prezentați raportul.

   

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Opinia privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru mediu și politici climatice (LIFE) și de abrogare a Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.293/2018.

Am avut în vedere proiectul de opinie al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare a Direcției pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaților, precum și analiza și discuțiile realizate în cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene.

În aceste condiții, Comisia pentru afaceri europene susține obiectivul general al programului, de a contribui la tranziția către o economie circulară curată, eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistente la schimbările climatice, inclusiv prin tranziția către energia curată, precum și la protejarea și îmbunătățirea calității mediului și la oprirea și inversarea declinului biodiversității, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă.

Susținem mobilizarea de fonduri din alte resurse, pentru implementarea Programului LIFE, însă în așa fel încât această linie de finanțare să rămână accesibilă și entităților aflate la început de drum sau care nu au dobândit încă anvergura sau experiența necesară pentru a lucra cu surse combinate de finanțare.

Subliniem că imperativul acțiunii locale este în continuare valabil în ceea ce privește gestionarea biodiversității. Și din acest motiv ar trebui să se lase suficient spațiu de manevră și să fie permis accesul la finanțare din program a entităților locale din statele membre, chiar dacă acestea nu propun acțiuni pe teritoriul siturilor rețelei Natura 2000, având în vedere și faptul că există zone în afara acestora unde biodiversitatea trebuie ocrotită.

Totodată, recomandăm consolidarea legăturilor între entitățile eligibile din statele membre și cele ale Spațiului economic european, în cadrul Programului LIFE al Uniunii Europene.

Domnule președinte,

Comisia pentru afaceri europene, întrunită în ședința din 25 septembrie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Mușoiu, vă rog, Grupul PSD.

 
   

Domnul Ștefan Mușoiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Politica și legislația Uniunii în domeniul mediului, al climei și al energiei curate au adus îmbunătățiri substanțiale stării mediului.

Cu toate acestea, continuă să existe provocări majore în materie de mediu și climă, iar nesoluționarea lor va avea consecințe negative semnificative pentru Uniunea Europeană și pentru bunăstarea cetățenilor săi.

Comisia Europeană propune creșterea rolului Programului LIFE, în calitate de catalizator ce contribuie la transformarea Uniunii într-o societate circulară, curată, eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice.

Prin continuarea sprijinului bine direcționat către acțiuni de politică și de introducere pe piață, Programul LIFE va menține, proteja și îmbunătăți calitatea mediului, va proteja sănătatea umană și va facilita utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale.

Integrarea aspectelor legate de climă în toate instrumentele financiare va spori finanțarea disponibilă pentru acțiunile necesare de inovare, adaptare socială și responsabilizarea întreprinderilor, lucrătorilor și cetățenilor, astfel încât aceștia să își dezvolte capacitățile și competențele de care au nevoie pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Considerăm că managementul biodiversității necesită activități pe plan local, indiferent de regimul administrativ de ocrotire și, prin urmare, este necesară facilitarea accesului la finanțare a entităților locale din statele membre, pentru acțiuni în afara teritoriului siturilor rețelei Natura 2000, în zone în care este necesară ocrotirea speciilor și habitatelor.

Grupul PSD susține adoptarea Opiniei privitoare la comunicarea COM 2018/385, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, vă rog.

A, n-aveți cartela.

Vă rog, vă rog, domnule coleg, Grupul PMP. Și apoi, domnul Tinel Gheorghe.

V-am văzut, dar era colegul dumneavoastră înainte.

 
   

Domnul Ionuț Simionca:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Partidul Mișcarea Populară susține toate politicile care au în gând și doresc să susțină mediul, mediul înconjurător. Noi trebuie să avem grijă de mediul înconjurător, pentru că dacă nu avem grijă de el, în viitor, copiii noștri nu vor fi sănătoși, noi nu vom fi sănătoși.

Deci noi vom vota acest proiect legislativ. Și susținem forma actuală.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, domnul Tinel, vă rog.

Domnul Gheorghe Tinel.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule vicepreședinte,

Stimați colegi,

E bine că ne angajăm că vom susține un nou program pentru mediu și schimbări climatice, dar să și punem în practică acest program. Pentru că dacă avem o problemă, România, ca țară, o are pe partea de mediu, foarte importantă.

Între vorbe și fapte, România are o diferență extraordinară. La nivel declarativ, la nivelul Parlamentului României, tot ne angajăm că vom respecta, vom pune în practică politicile europene.

Din păcate, țara arată cum arată, din punctul de vedere al gospodăririi factorilor climatici și ai celor de mediu.

Și Partidul Național Liberal susține acest proiect de hotărâre.

Dar mai avem foarte multe de făcut pentru a ajunge la cerințele și standardele pe care ni le impunem noi înșine, prin acest raport.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, vă rog, alte intervenții, dacă sunt? Nu sunt alte intervenții. Rămâne la votul...

A, domnul Leoreanu.

A, la următorul vreți. Da? La acesta? (Vociferări.)

Bun. La acesta cu... (Vociferări.)

Bun, la cel cu Legea apelor.

Păi, da, dar stați să-l citesc, ca să știți ce veți cere. (Vociferări.)

Păi, da, dar trebuie să...

Domnule... domnule coleg, haideți, să citesc, să anunț colegii, s-ar putea... ca să știe ce votează, dacă se retrimite.

Deci...

Stimați colegi,

Următorul este...

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 32/2018). (rămas pentru votul final)  

4. PL-x 32/2017 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996.

Domnul Leoreanu.

Înțeleg că aveți pe procedură, vă rog.

   

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Da, domnule președinte.

Grupul PNL solicită retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a acestui proiect.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Este o solicitare. Să înceapă votul.

Treceți și votați. E o solicitare a dumneavoastră. Să înceapă votul.

 
   

Da. 57 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă, 4 abțineri. Solicitarea Grupului PNL nu a fost adoptată.

Domnul președinte al Comisiei pentru mediu.

Vă rog, domnule președinte. Vă rog, prezentați raportul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.

 
   

Domnul Ion Cupă:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, trimis cu adresa PL-x 32 din 19 februarie 2018 și înregistrat cu nr. 4c-27/56 din 20.02.2018.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, în sensul creării cadrului legislativ pentru protejarea și conservarea stării apelor pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activități umane, asigurându-se astfel o mai bună aplicare a dispozițiilor Directivei 92/43/CEE și, în același timp, se realizează cadrul necesar pentru eliminarea impactului negativ al inundațiilor, prin eliminarea interdicției de realizare a unor lucrări de apărare împotriva inundațiilor în zonele inundabile, și prin corelarea planurilor de management ale districtelor bazinelor hidrografice, fapt ce va contribui și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

Senatul a adoptat proiectul de lege în data de 12 februarie 2018.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Ședința a avut loc în data de 17 aprilie 2018.

Din totalul de 17 membri ai Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic au fost prezenți 11 deputați la dezbatere.

Din partea Ministerului Apelor și Pădurilor, a fost prezentă, în calitate de invitat, doamna Adriana Petcu, secretar de stat.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1 și cu amendamentul respins prevăzut în Anexa nr. 2 care fac parte integrantă din acest raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Are caracter organic.

Este procedură de urgență, în consecință, un singur vorbitor din partea fiecărui grup parlamentar.

Grupul PNL, doamna Lungu, vă rog.

 
   

Doamna Tudorița Lungu:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Ministerul Apelor și Pădurilor are pe ordinea de zi a Curții Europene de Justiție o cauză cu privire la aplicarea incorectă a Directivei Cadru a Apei și a Directivei Habitat în autorizarea a 17 microhidrocentrale.

Se află, de asemenea, în prima fază a etapei precontencioase, cu privire la evaluarea impactului pe care l-au avut aceste autorizări, și anume, de a stabili dacă a fost afectată calitatea corpului de apă sau habitatul.

În întâlnirile pe care autoritățile române le-au avut cu Comisia Europeană, s-au angajat ca până în iulie 2017 legislația națională să se armonizeze cu directivele europene.

Sigur, am depășit acest termen. Suntem astăzi în situația de a aproba această ordonanță de urgență care aduce multe modificări bine primite și utile.

Și m-aș referi aici la faptul că definește debitul ecologic și debitul de servitute, ceea ce nu era până acum; stabilește obligativitatea asigurării debitului de servitute în aval de lucrările de barare la folosințe; armonizează, de asemenea, schemele de amenajare a bazinelor hidrografice cu planurile de management al riscului la inundații. Și lucrurile acestea pot continua.

Noi am cerut însă trimiterea la comisie dintr-un anumit motiv. Am fi dorit ca art. 49 să fie modificat, în sensul de a renunța la excepția privind restricțiile de a construi în albia majoră.

Art. 49 stabilește astăzi, ca excepție, construirea de obiective prevăzute cu lucrări de apărare împotriva inundațiilor.

Sigur, prin obiective de investiții te poți gândi și la un restaurant, de ce nu, pe care îl duci în albia majoră, chiar dacă îi faci lucrări de apărare.

Și, dragi colegi, vreau să vă spun că nicio lucrare de apărare împotriva inundațiilor nu are grad de siguranță de 100% și că o lucrare de apărare vine și scoate dintr-o zonă inundabilă partea în care sunt executate lucrări, însă mută riscul în aval.

Ne-am fi dorit întoarcerea la comisie, pentru ca această restricție să se refere la lucrările de interes public, la subtraversări și supratraversări.

Neaprobând trimiterea la comisie, Grupul Partidului Național Liberal se va abține de la vot.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Procedură, domnul Tinel Gheorghe.

Mulțumesc.

Și apoi, domnul Petru Movilă, Grupul PMP.

Procedură, înțeleg, da?

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Anterior acestui proiect de act normativ, am dezbătut Hotărârea privind opinia Parlamentului României cu privire la noul Regulament al Parlamentului European și al Consiliului referitor la politicile de mediu și cele care se referă la schimbările climatice.

Și vă spuneam că România, declarativ, este la nivel excepțional - aprobă și transpune în practică absolut totul.

Ei, când e vorba faptic, practic, constatăm că se întâmplă altceva.

Iată, adoptăm un proiect de lege care tocmai ne creează mari probleme în relația cu Bruxellesul - Directiva Cadru a Apei nr. 2015/4036, care nu e respectată.

Și noi venim și spunem, domnule, declarăm de aici, transmitem la Bruxelles că susținem noul Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind politicile de mediu. Dar când venim să transpunem în practică o directivă, spunem, domnule, pardon, știți, noi avem niște probleme punctuale, pe care trebuie să le rezolvăm numai cum știm noi, românește.

Păi, nu înțeleg, domnule președinte.

Și nu înțeleg, stimați guvernanți.

Când suntem oameni serioși, când ne ținem de cuvânt? Când la nivel declarativ transmitem hotărâri și opinii care transpun în practică și care respectă angajamentele pe care ni le-am asumat? Sau când venim și efectiv implementăm actele normative respective?

Pentru că, într-adevăr, solicitarea noastră de retrimitere la comisie are o problemă care ne păstrează și ne menține, domnule președinte de comisie și stimați colegi, în caracterul de parte în proces cu Bruxellesul.

Deci noi avem o mare problemă aici.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

Dar tot nu ați spus procedura, dar mergem mai departe.

Domnul Petru Movilă, vă rog.

 
   

Domnul Petru Movilă:

Partidul Mișcarea Populară va vota acest proiect de lege.

Sigur că sunt și elemente, cum au spus colegii antevorbitori, privind regimul construcțiilor, protecția construcțiilor definitive fix în zone demontabile, care nu asigură niciodată garanție de 100%.

Însă, pornind de la redefinirea apei, dacă vreți, ca resursă strategică de siguranță națională, cred că toată filosofia, strategia Guvernului României, a instituțiilor publice, trebuie să fie în acest sens.

Fie că vorbim de apă ca element de energie, fie că vorbim despre consolidarea digurilor și albiile majore sau minore, fie că vorbim despre reechilibrarea ecologică, dacă vreți, despre protejarea, monitorizarea florei și faunei din bazinele hidrografice ale României, credem că este o lege bună. Mai vine și cu un element foarte important - acela că reușește să definească și să delimiteze responsabilitatea sau proprietatea administrațiilor locale, domeniul public și privat al statului și domeniul public și privat al administrațiilor locale, cu înscrierea acestor albii de râuri, lacuri, într-o Carte funciară specială pentru acest domeniu.

Deci sunt elemente care ne fac pe noi, cei din Partidul Mișcarea Populară, să votăm acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

La ora 17,00 oprim. Mai avem un minut.

Nu mai sunt intervenții, stimați colegi.

Avem 29 de amendamente admise.

Dacă la titlul ordonanței sunt intervenții? Nu. Adoptat.

De la 2 la 15. Intervenții? Nu.

De la 16 la 29? Adoptat.

Și ultimul.

 
Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea și completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2018 (PL-x 183/2017/2018). (rămasă pentru votul final)  

5. Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2018; PL-x 183/2017/2018.

Comisia juridică? Sau cine prezintă raportul?

Vă rog.

Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Vă rog să solicitați... ne apropiem, mai avem un minut până la ora 17,00... doamnă deputat... să solicitați prelungirea programului până la finalizarea acestui proiect.

Vă rog, domnul Simonis.

   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să supuneți votului prelungirea programului până la finalizarea acestui proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Să înceapă votul.

Numai puțin...

 
   

107 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, două abțineri. Adoptată.

Vă rog, doamnă vicepreședinte, prezentați raportul.

 
Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea și completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2018 (PL-x 183/2017/2018). (rămasă pentru votul final)  

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

Raport comun asupra cererii de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2018.

Legea adoptată de Parlament are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în sensul prevederii ca președintele și cei doi vicepreședinți ai ANCOM să fie numiți la propunerea Guvernului, de către Parlament, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Legea adoptată inițial de Parlament a fost transmisă la promulgare în data de 27 decembrie 2017.

La data de 9 mai 2018, forma adoptată de Camera Deputaților a fost transmisă Senatului. La data de 22 mai 2018, Senatul a adoptat legea, în calitate de Cameră decizională.

În urma examinării, Curtea Constituțională admite obiecția de neconstituționalitate și, prin Decizia nr. 452/2018, constată că sintagmele "cu votul majorității deputaților și senatorilor", din cuprinsul articolului unic pct. 3 - cu referire la art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 - și al articolului unic pct. 5 - cu referire la art. 11 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 -, au fost introduse cu încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Constituție și că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare, în condițiile și limitele fixate de art. 77 alin. (2) din Constituția României.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri, domnul Popescu, Grupul PNL.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Această ordonanță de urgență este una clasică, în stilul ordonanțelor de urgență date pentru a decapita instituțiile cheie și companiile care funcționau la un moment dat bine în statul român.

Așa cum bine știți, prin această ordonanță, Președintele a fost scos din procesul de numire a președintelui ANCOM. Acum s-a revenit asupra ei. Modificările au fost făcute cu amendamente. În momentul de față, președintele acestei instituții poate fi demis mult mai simplu.

Drept urmare, PNL își va menține poziția constantă de a vota împotriva acestei ordonanțe.

Și sperăm ca într-o zi această instituție să ajungă în punctul în care nu va mai fi masacrată cu astfel de ordonanțe scrise pe genunchi.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Socotar, Grupul PSD.

 
   

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sper că, cu această ocazie, această Ordonanță nr. 33, de la începutul anului 2018, își încheie lunga odisee a traseelor parlamentare.

Vă reamintesc că ordonanța a fost odată în plenul Camerei Deputaților; a fost retrasă; trimisă la comisie; s-a depășit termenul de aprobare tacită; a fost aprobată de Senat; a fost atacată la Curtea Constituțională; Curtea a respins obiecția de neconstituționalitate; a fost reexaminată la cererea Președintelui României; a fost adoptată aproape în aceeași formă; a fost din nou atacată la Curtea Constituțională; și astăzi facem o modificare minoră.

Într-adevăr, forma adoptată după reexaminare a exces obiecțiilor rezultate din cererea de reexaminare, că am adăugat o majoritate absolută, respectiv, majoritatea senatorilor și deputaților în funcție, față de cei prezenți.

Și deci acum adăugăm doar cuvântul "prezenți".

Vizavi de cele spuse de colegii noștri de la PNL care invocă, într-adevăr, modificările de fond pe care le aduce această ordonanță, așa cum am mai spus de la acest microfon, abia acum aducem lucrurile pe un făgaș normal.

Toate autoritățile de reglementare care funcționează sub control parlamentar, cum este Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE, Autoritatea de reglementare - ASF - pentru sistemul financiar - toate au conduceri numite și destituite de Parlamentul României, din moment ce sunt autorități sub control parlamentar.

Stimați colegi,

Am mai spus-o și de la acest microfon. Primul articol al Legii de înființare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații - ANCOM - spune că se înființează autoritatea sub control parlamentar.

Ce fel de control parlamentar era, în legea de înființare, dacă președintele era numit, la propunerea Guvernului, de Președintele României? Unde era controlul parlamentar? Și nu exista niciun mecanism de destituire.

Bineînțeles că venim și facem ordine. Facem ordine la nivelul de salarizare al conducerii ANCOM, care era mult sub nivelul funcționarilor din această instituție care este autofinanțată și, din fericire, are salarii bune.

Deci abia punem lucrurile pe un făgaș normal, așa cum trebuie să funcționeze.

Într-adevăr, poate aplicarea prea bruscă a acestei ordonanțe cândva a generat o sincopă în Autoritate, dar astăzi lucrurile au intrat și acolo pe un făgaș normal și ANCOM funcționează în parametri la care ne-a obișnuit și gestionează o piață uriașă a telecomunicațiilor.

Suntem singura țară europeană - așa cum ne-a spus domnul președinte al ANCOM la ultima audiere - suntem singura țară europeană în care funcționează, operează toți trei giganții europeni ai telecomunicațiilor - Vodafone, Orange și Telekom.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Nu e ușor să gestionezi o asemenea piață.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Eu vă mulțumesc.

Domnul...

 
   

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Drulă, Grupul USR.

Este procedură de urgență, câte un coleg din fiecare grup parlamentar.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Scurt, așa cum au cerut unii colegi din sală.

E a treia sau a patra oară când votăm asupra acestei ordonanțe care, în mod ironic, a fost semnată de domnul Grindeanu, acum, la primire, tot domnul Grindeanu.

Noi vom vota tot împotrivă, pentru că este una dintre acele măsuri adoptate de actuala majoritate, care ciuntește independența unor instituții și funcția prezidențială. Înainte, numirea era făcută cu o garanție de oarecare negociere între doi centri de putere, care asigura că acolo se pune o persoană independentă, mandat de 6 ani.

Prin ultima formă, odată ce intră în vigoare, pentru că probabil nu mai poate fi atacată, se întâmplă ceea ce se numește în engleză "morcovul și bățul". Adică, morcovul, pe de o parte, domnul Grindeanu primește în sfârșit acel salariu de 7.000 de euro pe lună. Bățul este că poate fi demis oricând, cu votul unei majorități simple în Parlament, ceea ce nu se putea până acum.

Cam acesta e principiul pe care operează Liviu Dragnea, în general, în statul român.

Și, așa cum spuneam, vom vota împotriva acestui proiect de lege.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Movilă.

Modificările sunt făcute potrivit deciziei Curții.

Domnul Movilă, Grupul PMP.

Se pregătește domnul Márton Árpád.

 
   

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Mă bucur că... colegii din comisia de specialitate au ținut cont de observația pe care Partidul Mișcarea Populară a făcut-o la votul inițial, atunci când am spus că nu este normal ca Guvernul să propună conducerea ANCOM Parlamentului, în condițiile în care Parlamentul validează. Era normal Guvernul să și-i asume. Dar s-a ținut cont de această observație și am văzut, corect, că Parlamentul va vota și că candidaturile celor care vor dori să vină în funcția de conducere se depun la Parlament, este un lucru bun.

Observația majoră este că nu avem definită "majoritatea celor prezenți". Și este un lucru foarte important, în condițiile în care ANCOM, la fel ca orișice altă instituție din România, trebuie tratată la fel, și, pe principiul numărului de voturi cu care au fost validate conducerile altor instituții din subordinea Parlamentului, trebuie să păstrăm această regulă și la ANCOM.

Noi ne vom abține de la votul pe acest proiect de lege.

La votul precedent am votat împotrivă, la dezbaterea precedentă. Acum ne vom abține.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Și ultimul vorbitor, domnul Márton Árpád.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme, o dezbatere lungă a unei legi ajunge la final.

De fapt, suntem la o reexaminare, în urma unei decizii a Curții Constituționale.

Și Curtea Constituțională a constatat, ca de foarte multe ori, că noi avem o Constituție în care se spune că hotărârile Camerelor se iau cu majoritatea deputaților și senatorilor prezenți.

Tot ce s-a întâmplat a fost această modificare, de la majoritatea deputaților și senatorilor, a votului majorității deputaților și senatorilor prezenți.

În rest, despre ce ați vorbit, problemele de fond nu țin de această procedură. Acum, în momentul de față, dezbatem o reexaminare, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, nu putem dezbate altceva, decât atât!

Și nu putem să dăm un altfel de vot, decât cel care a fost constatat ca o procedură normală de Curtea Constituțională.

În rest, pe fond, despre ce ați vorbit, nu era tematica activității noastre, pe de o parte.

Pe de altă parte, solicit, în numele Grupului parlamentar al UDMR, încă o dată - haideți cu toții -, pentru că noi am propus să facem un proiect de lege de revizuire a Constituției României, să eliminăm de tot ordonanțele de urgență, pentru că noi, acum, dezbatem aprobarea unei ordonanțe de urgență care modifica o altă ordonanță de urgență.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Am încheiat dezbaterile.

Avem 6 amendamente.

La titlul legii, observații? Nu. Adoptat.

La articolul unic, observații? Nu. Adoptat.

De la 3 la 6, intervenții? Adoptate.

Rămâne la votul final.

Pauză - 5 minute.

Urmează partea a doua a ședinței noastre, consacrată răspunsurilor la întrebări și prezentării, pe scurt, a interpelărilor.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.  

După pauză

   

Domnul Florin Iordache:

Stimați colegi,

Vă propun să continuăm ședința consacrată răspunsurilor la întrebări.

 
  Constantin Codreanu

Domnul deputat Codreanu are o întrebare adresată Ministerului Afacerilor Externe.

Este doamna secretar de stat Maria Magdalena Grigore, domnul Codreanu este.

Vă rog, doamnă, prezentați pe scurt.

Este în dreapta domnul Codreanu.

Da, vă rog, doamnă secretar de stat.

   

Doamna Maria Magdalena Grigore (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte al Comisiei pentru comunitățile românilor aflați în afara granițelor țării, din Camera Deputaților,

Vă mulțumesc pentru interesul manifestat față de comunitățile românești din afara granițelor țării, în special cele istorice, comunitatea cu origini românești, în spațiul ex-sovietic, indicată de dumneavoastră, fiind una pe care Ministerul Afacerilor Externe o are constant în atenție, din perspectiva păstrării profilului identitar românesc.

Așa cum ați menționat, instituția consulului onorific rămâne un instrument privilegiat de diplomație bilaterală, inclusiv din perspectiva relației cu comunitățile românești, nefiind însă unicul vector al prezenței instituționale românești în spațiile precizate mai sus.

Reprezentanțele diplomatice și consulare românești din arealul geografic menționat de dumneavoastră desfășoară o activitate relevantă din această perspectivă, prezența oficială a statului român pe spațiul geografic menționat fiind una importantă, România fiind reprezentată diplomatic, la nivel de ambasadă, în 3 state din cele 5 ale Asiei Centrale - Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan.

Relațiile diplomatice cu Kyrgyzstan și Tadjikistan sunt asigurate de Ambasada României din Kazahstan, un consulat onorific al României la Bishkek, în Kyrgyzstan, fiind deschis în anul 2005.

De asemenea, la Alma Ata există un consulat onorific al României, având în vedere că vechea capitală reprezintă, în continuare, un centru important economic, financiar și cultural al Kazahstanului.

România mai are deschise oficii consulare onorifice în fostul spațiu ex-sovietic, la Riga, în Letonia, Klaipèda, Lituania, și a cerut acordul părții ucrainene pentru deschiderea unui consulat onorific la Dnipro.

Desigur, problematica comunității românești în statele Asiei Centrale, mai ales a celei din Kazahstan, organizată și înregistrată juridic, cea mai relevantă dintre acestea fiind Societatea Culturală "Dacia", reprezintă o temă prioritară pe agenda bilaterală româno-kazahă, misiunea diplomatică a României la Astana fiind în legătură permanentă cu această comunitate.

La rândul ei, comunitatea, prin liderii săi, a stabilit conexiuni în țară cu diverse instituții centrale și locale, beneficiază de burse de studii pentru tineri, participă invitați la diverse manifestări cultural-identitare din România, membrii acestuia își redobândesc cetățenia română.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, sintetizați, doamnă!

 
   

Doamna Maria Magdalena Grigore:

Da.

În ceea ce privește Federația Rusă, menționăm că, în prezent, România are ambasadă în capitala Moscova și două consulate generale în două orașe importante ale Rusiei, și anume Sankt Petersburg și Rostov-pe-Don. Desigur, existența unor comunități de etnici români pe întreg teritoriul al Federației Ruse este o realitate pe care MAE o cunoaște, sens în care vă informăm că, prin misiunile noastre diplomatice din această țară, se fac demersuri susținute în sensul conștientizării de către etnicii români din Rusia a identității culturale.

Iar aici aș vrea să amintesc faptul că, anul acesta, anul Centenarului, au fost deschise primele două societăți culturale române, la Moscova și la Tomsk, în centrul Siberiei.

Doresc să precizez și câteva aspecte de ordin general privind înființarea unor oficii consulare la...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Răspunsul oricum îl prezentați scris. Îl dați domnului deputat.

Mulțumim, doamnă. În două minute trebuia prezentat.

Vă mulțumesc mult.

Domnule președinte Codreanu, vă rog.

Nu vreți să interveniți. Mulțumesc.

Doamnă secretar de stat, vă rog să îi prezentați răspunsul domnului președinte Codreanu.

Mai departe, tot domnul Codreanu are o întrebare adresată Ministerului Educației Naționale.

Domnule secretar de stat, Petru Andea, vă rog.

Două minute. Vă rog, sintetizați.

 
   

Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educației Naționale):

Sigur că da!

Întrebarea se referă la listele românilor de pretutindeni, din Albania, admiși ca bursieri ai statului român la studii preuniversitare speciale, universitare de licență și de master în anii de învățământ 2008-2018.

Vă comunicăm următoarele, în legătură cu întrebarea pusă:

Cetățenii albanezi, care își asumă în mod liber identitatea culturală română, dau o declarație pe propria răspundere și le sunt evaluate cunoștințele de limba română la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular al României din statul de cetățenie sau de reședință.

Toată metodologia de selecție a românilor de pretutindeni pentru bursele de studii oferite de statul român au inclus în documentele necesare aplicației pentru burse și declarația pe propria răspundere. Subliniem că Ministerul Educației Naționale nu are o responsabilitate în ceea ce privește declarațiile efectuate de cetățenii albanezi la sediul misiunii diplomatice sau la sediul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Toți candidații admiși la studii au avut însă această declarație, confirmată de misiunea diplomatică de la Tirana, respectiv de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule Codreanu, vreți să interveniți? Nu.

Vă rog să îi prezentați răspunsul domnului Codreanu.

Mergem mai departe.

Ministerul Sănătății, domnul secretar de stat Dan Dumitrescu.

Numai puțin, pentru că nu este domnul deputat.

Aveți un răspuns adresat domnului deputat Raețchi. Vă rog să îl prezentați prin doamna secretar de stat pentru relația cu Parlamentul.

Și avem și un răspuns adresat domnului deputat Pavel Popescu... tot, așa, prin... ambele, vă rog...

Aveți două răspunsuri. Unul se referă la pacienții HIV și unul se referă la senzorii de monitorizare.

Vă rog, prin doamna secretar de stat, să fie trimise domnului Pavel Popescu.

Ministerul Finanțelor Publice - domnului Raețchi. Este prezent domnul secretar de stat, nu este domnul deputat.

Vă rog să lăsați răspunsul doamnei secretar de stat pentru relația cu Parlamentul.

 
  Ilie Toma

Ultimul răspuns este adresat, din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, domnului deputat Toma Ilie.

(Domnul deputat Ilie Toma solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, atunci...

Domnule Toma, vă rog. Ați primit răspunsul de la domnul Stănescu, președintele Casei...

   

Domnul Ilie Toma:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am primit răspunsul. Într-adevăr, este vorba despre softul pentru recalcularea pensiilor aferente grupei I de muncă și grupei speciale, acel soft care a fost nefuncțional și pentru Legea nr. 192.

Votând Legea nr. 291, este normal să ne interesăm dacă își urmează pașii. Și voi fi foarte aproape de Casa Națională de Pensii Publice.

Vă mulțumesc pentru răspuns. Este unul favorabil. Sper să intre în producție, să spun așa, cât mai repede posibil, pentru că așteaptă, undeva la nivel național, 200.000 de pensionari, iar în județul Hunedoara 20.000 de pensionari, mineri, siderurgiști etc.

Vă mulțumesc foarte mult!

Și, încă o dată, adresez o rugăminte domnului președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, să intre cât mai repede în linie dreaptă cu softul.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Am finalizat.

 
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Trecem la prezentarea interpelărilor de colegii mei.

Domnul Leoreanu are o interpelare depusă.

Domnul Daniel Olteanu - două interpelări.

Domnul Marilen Pirtea - 6 interpelări. Este? Nu.

Domnul Ionel Palăr - o interpelare. Nu este.

  Marilena-Emilia Meiroșu

Doamna Meiroșu, este? Da. Vreți să o prezentați?

Aveți 3 interpelări, una dintre ele pe scurt.

Vă rog, doamnă.

   

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

Prima dintre interpelări este adresată doamnei Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne.

"Mai reprezintă siguranța cetățeanului o prioritate?"

Săptămânile trecute, la audierile de la Comisia pentru drepturile omului, am vrut să deschidem dialogul pe tema libertății cetățenilor, a dreptului la siguranță și protecție, însă mi-ați recomandat interpelarea, ca formă de comunicare.

În data de 15 septembrie 2018, în municipiul Brăila, oraș pe care îl reprezint în Parlamentul României, a avut loc un incident extrem de grav, care s-a soldat cu rănirea gravă a doi cetățeni americani sportivi, legitimați la un club sportiv local.

Din ancheta organelor de cercetare penală reiese că fapta a fost comisă de o persoană care, din nefericire, nu se află la prima abatere. Evenimentul devenit public se alătură altor două situații despre care s-a discutat în spațiul public: Țăndărei - cetățeni care au fost urmăriți și amenințați doar pentru că treceau noaptea prin localitate; și cazul Buzău - distrugerea, în miezul zilei, a unui restaurant.

Consider că prevenirea și combaterea unor astfel de fapte reprezintă exclusiv atributul organelor de ordine aflate în subordinea ministerului de resort.

Și mă întreb care sunt cauzele care împiedică asigurarea unui climat de liniște și de siguranță pentru cetățeni? Lipsa de profesionalism, de interes, reaua-voință sau pur și simplu lipsa unui cadru legislativ care să ducă la prevenirea unor astfel de fapte?

Ca urmare a celor prezentate anterior, vă adresez, doamnă ministru, rugămintea de a identifica o soluție optimă pentru prevenirea unor astfel de situații.

Totodată, fac precizarea că astfel de probleme sunt întâlnite atât la nivel local, cât și la nivel național, motiv pentru care vă solicit un punct de vedere asupra situației și măsurile pe care le-ați întreprins pentru a diminua actele de violență și infracțiunile care privesc restrângerea libertăților cetățenilor și instaurarea unui climat de teamă.

Vă mulțumesc.

Aștept răspuns scris.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

Celelalte două interpelări se referă la Podul peste Dunăre, Brăila-Tulcea - "Va mai fi realizat viitorul Golden Gate al României?" - și sunt adresate domnului ministru al transporturilor și doamnei ministru Rovana Plumb.

Vă mulțumesc.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, doamnă.

 
  Ilie Toma

Mergem mai departe.

Doamna deputat Mara Mareș - două interpelări depuse.

Domnul deputat Sorin Bumb - o interpelare.

Domnul deputat Neculai Iftimie - două interpelări.

Dacă vor colegii să intervină...

Domnul Sorin Roman - o interpelare.

Domnul Ilie Toma - o interpelare.

Da, vă rog, domnule deputat. Prezentați, pe scurt, interpelarea.

   

Domnul Ilie Toma:

Domnule președinte,

Interpelarea se referă la problematica furnizării agentului termic pentru încălzire, în municipiul Petroșani și în municipiul Vulcan din județul Hunedoara.

Printr-un joc politic, nu știu care o fi acela, nu mă interesează, primarul municipiului Petroșani întârzie să facă la timp licitația, prin diverse tertipuri. Mai mult, întârzie să se îndeplinească și procedurile, astfel încât se pare că minerii, indiferent de vârstă și de categorie socială, și ceea ce lucrează dânșii acolo, la iarnă s-ar putea să nu beneficieze de agent termic.

Interpelarea a fost adresată ministrului energiei, domnului Anton Anton.

Trebuie făcută o precizare foarte clară, ce se întâmplă acolo, de ce se întâmplă și cum se întâmplă, deoarece, ca reprezentant al minerilor, al județului Hunedoara, în general, nu voi putea lăsa vreodată o categorie socială să stea în frig la iarnă.

Pentru iarna lui 2018 spre 2019 este vorba despre cel puțin 30% din populația municipiului Petroșani și 30% din populația municipiului Vulcan, care nu au vreo posibilitate de a se încălzi la iarnă, nu au posibilitate financiară de a-și achiziționa un sistem de încălzire și nici tehnică, timpul fiind foarte scurt.

Vă rog mult, o soluție, cât mai urgent posibil, la problema minerilor din Valea Jiului și a populației din Valea Jiului, în general.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

 
  Anișoara Radu

Doamna deputat Beatrice Tudor - o interpelare.

Domnul deputat Laurențiu Nistor - două interpelări.

Domnul deputat Dan-Răzvan Rădulescu - o interpelare.

Domnul deputat Cristian Ghinea - 27 de interpelări.

Doamna deputat Cristina-Ionela Iurișniți - o interpelare.

Mai departe.

Domnul deputat Iulian Bulai - două interpelări. Nu este.

Domnul deputat Silviu Dehelean - o interpelare. Nu este.

Doamna deputat Radu Anișoara.

Vă rog, doamnă. Aveți o interpelare. Prezentați-o pe scurt.

Vă rog, doamnă deputat.

   

Doamna Anișoara Radu:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată ministrului transporturilor.

Obiectul interpelării - "Situația finanțării Podului peste Dunăre, Tulcea-Brăila".

Stimate domnule ministru,

Dezvoltarea economică a județului Tulcea ține în mare măsură de modul în care această zonă este legată de restul țării. Din acest punct de vedere, realizarea construcției Podului Tulcea-Brăila reprezintă un deziderat al tulcenilor, de peste 28 de ani.

Anul acesta s-au făcut anumiți pași concreți pentru realizarea proiectului și au fost demarate câteva activități. Am fost însă surprinși de poziția exprimată de doamna comisar european Corina Crețu, într-o conferință de presă, la Cluj, în care a menționat că cererea de finanțare pentru Podul Tulcea-Brăila nu a fost transmisă Comisiei Europene.

Programul Operațional Infrastructură Mare reprezintă principalul mijloc de finanțare a proiectelor din domeniul infrastructurii, inclusiv construcția Podului peste Dunăre, Tulcea-Brăila.

Am citit cu interes și răspunsul la afirmațiile doamnei Crețu. Înțelegem că sunt 14 proiecte depuse la Comisia Europeană, printre care și cel al construcției Podului Tulcea-Brăila, și toate acestea au fost aprobate de experții DG Regio.

Având în vedere aceste afirmații contradictorii, vă solicităm, domnule ministru, să clarificați următoarele aspecte:

Care este situația finanțării Podului peste Dunăre Tulcea-Brăila?

Care au fost pașii făcuți de minister pentru asigurarea finanțării proiectului din fonduri europene și care este data când a fost transmisă cererea de finanțare pentru Podul Tulcea-Brăila sau când o veți transmite?

Care este stadiul exproprierii terenurilor pentru județul Tulcea? Au început descărcările arheologice pentru județul Tulcea?

Vă rugăm, domnule ministru, să ne informați dacă asociația firmelor participante la executarea lucrărilor pentru acest proiect și-a predat proiectul tehnic sau care este termenul de predare a acestor lucrări?

Când veți emite ordinul de începere a lucrărilor?

Cine își asumă revendicările firmei contractante, în situația în care CNAIR nu respectă termenul de punere la dispoziție a frontului de execuție a lucrărilor pentru Podul Tulcea-Brăila?

Vă mulțumim frumos.

Deputat Anișoara Radu, PSD Tulcea.

Deputat Mirela Furtună și deputat Lucian-Eduard Simion.

Mulțumesc frumos.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
  Tamara-Dorina Ciofu

Doamna deputat Furtună Mirela dacă vrea să intervină? Nu. Are o interpelare.

Domnul deputat Lucian-Eduard Simion - o interpelare. Nu este.

Domnul deputat Angel Tîlvăr - o interpelare. Nu este.

Doamna deputat Tamara Ciofu are 3 interpelări.

Vă rog, doamnă, prezentați una dintre ele.

Ia spuneți dumneavoastră cum este pe la Botoșani.

   

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Interpelarea este adresată doamnei Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale.

Obiectul interpelării îl reprezintă acordarea sumelor majorate cu 50% pentru sprijinul educațional destinat minorilor cu cerințe educaționale speciale, care urmează unitățile de învățământ special și de masă.

Având în vedere că am primit la cabinetul parlamentar mai multe sesizări ale părinților care au câștigat în instanță dreptul de a beneficia de majorarea cu 50% a sprijinului educațional pentru minorii încadrați în grad de handicap grav, care sunt școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, la fel ca cei aflați în sistemul de protecție a copilului, vă rog să-mi comunicați dacă aveți în vedere să modificați, printr-un act normativ, această situație, pentru a nu mai exista niciun fel de discriminare în ceea ce privește acordarea asistenței sociale copiilor cu cerințe educaționale speciale?

În urma interpretării art. 51 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 129 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 272/2004, instanța de judecată a decis ca toți copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, deci inclusiv cei școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, au dreptul la sprijin educațional, constând în dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte etc., în același cuantum, respectiv majorate cu 50%, în raport de drepturile acordate copiilor aflați în sistemul de protecție a copilului.

Solicit răspuns scris.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
  George-Gabriel Vișan

În continuare, domnul deputat George-Gabriel Vișan.

Vă rog, domnule deputat.

Aveți o interpelare. Pe scurt...

   

Domnul George-Gabriel Vișan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului Anton Anton, ministrul energiei, și se referă la situația de criză în care sunt puși constănțenii, acum, în prag de iarnă.

Stimate domnule ministru,

Primăria municipiului Constanța, consiliul local municipal, cât și RADET Constanța au întreprins toate activitățile și acțiunile necesare menținerii în funcțiune a CET Palace și au căutat mereu soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Electrocentrale Constanța, prin achitarea sumei de 584 de milioane de lei, chiar dacă prestațiile, începând cu anul 2014 până în prezent, s-au situat la nivelul sumei de 573 de milioane.

După cum bine știți, ministerul pe care îl conduceți este acționar unic la Electrocentrale Constanța, societate înființată prin reorganizarea ELCEN, în 2014.

Domnule ministru,

În calitatea dumneavoastră de acționar unic la această companie, ați fost informat cu privire la această măsură extremă, de a sista furnizarea agentului termic către clientul captiv RADET Constanța, începând cu 27 septembrie a.c., lăsând fără apă caldă mai bine de 150.000 de cetățeni ai municipiului Constanța?

Ținând cont de importanța furnizării energiei termice, iar sezonul rece se apropie, și având situația financiară curentă cu care se confruntă Electrocentrale Constanța, doresc să vă întreb următoarele:

Care este soluția imediată și concretă pentru rezolvarea situației cu care se confruntă acum constănțenii?

Care sunt planurile concrete de retehnologizare și eficientizare a societății Electrocentrale Constanța, astfel încât aceasta să producă energie electrică în principal, iar în secundar agent termic?

Care sunt criteriile de evaluare a performanței consiliului de administrație al Electrocentrale Constanța SA și dacă a fost prins în Planul de management al acesteia și Planul de retehnologizare a unității de producție CET Palace?

Domnule ministru,

Aveți cunoștință despre faptul că CA-ul Electrocentrale Constanța întreprinde acțiuni de PR, trimițând scrisori clienților RADET, în loc să fie preocupați de identificarea unor soluții tehnice și fiabile care să permită și să prevină această situație critică?

Aveți în vedere, ca urmare a acestei situații, demiterea actualului consiliu de administrație, ținând cont de situația financiară cu care se confruntă aceasta, dar și pentru lipsa de responsabilitate și viziune asupra înfăptuirii retehnologizării Electrocentrale Constanța?

Mulțumesc.

Aștept răspuns și scris, și oral.

 
     

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
  Dumitru Lovin

Domnul Dumitru Lovin - 3 interpelări depuse.

Vreți să prezentați una dintre ele.

Vă rog, domnule deputat.

   

Domnul Dumitru Lovin:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Deputat Dumitru Lovin.

Obiectul interpelării - "Situația stațiunii de cercetare-dezvoltare vinicolă Drăgășani".

Domnule ministru,

Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru vinicultură și vinificație Drăgășani este una dintre unitățile din subordinea ASAS.

După anul 1989, această unitate a cunoscut un declin accelerat, în ciuda potențialului și a resurselor de care dispunea. Un management defectuos și câteva proceduri de executare silită au adus stațiunea în pragul falimentului.

Recent, în cadrul Stațiunii Drăgășani părea să se întrezărească o nouă șansă - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că va reorganiza mai multe institute și stațiuni de cercetare-dezvoltare agricolă, instituții aflate în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe-Ionescu Sisești", printre acestea și Stațiunea Drăgășani.

După câteva luni, situația este neschimbată.

De aceea, domnule ministru, vă rog să precizați punctul de vedere cu privire la situația prezentată mai sus și, cu autoritatea de care dispuneți, să găsiți cele mai bune soluții de rezolvare.

De asemenea, vă rog să-mi transmiteți o situație detaliată a Stațiunii Drăgășani, ce planuri concrete există pentru salvarea unității și ce șanse acordați relansării activității unității.

Solicit răspuns scris și oral.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită considerație,

Deputat Dumitru Lovin.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

 
  Constantin Codreanu

Domnul deputat Florin-Claudiu Roman - 4 interpelări.

Domnul deputat Corneliu Ștefan - două interpelări.

Domnul deputat Constantin Codreanu.

Aveți o interpelare.

Pe scurt, domnule deputat.

Vă rog.

   

Domnul Constantin Codreanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Interpelarea este adresată domnului Teodor-Viorel Meleșcanu, ministrul afacerilor externe.

Obiectul interpelării este următorul - "Declararea ca indezirabil, în Republica Moldova, a cetățeanului român George Nicolae Simion, și aplicarea interdicției de intrare pentru următorii 5 ani".

Mult stimate domnule ministru,

În noaptea de 1 spre 2 octombrie a.c., Biroul Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova i-a aplicat cetățeanului român George Nicolae Simion, liderul Platformei Unioniste "Acțiunea 2012", interdicția de intrare în Republica Moldova, pentru următorii 5 ani.

Îndepărtarea domnului George Nicolae Simion din Republica Moldova a fost operată într-o manieră susceptibilă de aplicare a forței fizice, de o escortă formată din mai mulți angajați ai Biroului Migrațiune și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Calificăm aceste decizii și acțiuni ale autorităților Republicii Moldova drept abuzuri de natură să limiteze drepturile cetățenilor români la libera circulație și la exprimarea opiniilor, abuzurile având un mare potențial în ceea ce privește deteriorarea relațiilor speciale și privilegiate dintre România și Republica Moldova.

De asemenea, aceste decizii și acțiuni țintesc descurajarea și chiar suprimarea Mișcării Unioniste din Republica Moldova, care se bucură de un sprijin crescând, în special din partea populației tinere.

În contextul evoluțiilor politice de la Chișinău, cazul declarării ca indezirabil și îndepărtării din republica Moldova a cetățeanului român George Nicolae Simion trezește profunda noastră preocupare.

Cu toate acestea, dumnealui a fost declarat indezirabil de mai multe ori, dar deciziile Biroului Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au fost ulterior anulate de instanțele judecătorești din republica Moldova.

Ținând cont de cele expuse mai sus și luând act de faptul că până în acest moment nici Ambasada României la Chișinău și nici Ministerul Afacerilor Externe al României nu au avut nicio reacție în legătură cu abuzul repetat al autorităților de la Chișinău, în raport cu domnul George Nicolae Simion, vă rugăm respectuos să ne comunicați:

1. Care este atitudinea Ministerului Afacerilor Externe privind cazul declarării ca indezirabil și îndepărtării din Republica Moldova a cetățeanului român George Nicolae Simion de către reprezentanții acestui stat?

Și 2. Ce acțiuni și măsuri a întreprins sau urmează să întreprindă Ministerul Afacerilor Externe pentru clarificarea situației, solicitarea de explicații și remedierea acestui caz?

Vă mulțumesc.

Deputat al diaspora, PMP, Constantin Codreanu.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc și eu.

 
  Elena Hărătău

În continuare, colega mea, doamna deputat Elena Hărătău, două interpelări.

Expuneți una dintre ele, doamnă.

De la Bacău. Ia ziceți, ce e la Bacău, acolo?

Vă rog.

   

Doamna Elena Hărătău:

Mulțumesc, distinse domnule președinte.

Interpelarea este adresată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnului viceprim-ministru Paul Stănescu.

Subiectul este "Consolidarea imobilelor deteriorate".

Domnule viceprim-ministru,

Ultimele rapoarte ale Institutului pentru Fizica Pământului confirmă faptul că în România, în viitorul apropiat, va fi un cutremur vrâncean de mare adâncime care se va manifesta pe direcția Vrancea-Iași-Republica Moldova, dar și la sud de epicentru, principalele vizate de undele generate fiind Capitala țării, București.

Având în vedere clădirile aflate în pericol de prăbușire sau cu deteriorări vizibile, vă rugăm respectuos să aveți amabilitatea să-mi răspundeți la următoarele întrebări.

În ceea ce privește Municipiul București, Iași și Bacău, câte clădiri cu risc seismic clasa I au fost identificate și câte din acestea au fost consolidate sau se află în programul de consolidare?

Vă rugăm să ne prezentați o statistică pe fiecare an în parte, începând cu anul 2012.

2. Vă rugăm să ne precizați, pe aceleași coordonate, câte astfel de clădiri vor fi consolidate în anul 2019, precum și fondurile estimate pentru astfel de lucrări pentru anul 2019.

3. Câte clădiri aflate în clasa a II-a de risc seismic au fost identificate, câte au fost consolidate și câte se află în curs de consolidare pentru fiecare din cele trei municipii precizate?

Care este programul de racolare temporară pentru proprietarii sau chiriașii care optează pentru părăsirea propriilor locuințe, în vederea consolidării acestora?

Ce măsuri vizează ministerul pe care îl conduceți, în cazul în care proprietarii refuză efectuarea lucrărilor necesare de consolidare?

Considerați că legislația în materie trebuie să mai sufere modificări?

Solicităm răspuns scris pentru fiecare punct în parte, în termenul prevăzut de lege.

Cu deosebit respect, deputat al PSD, Hărătău Elena.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Sergiu Cosmin Vlad

În continuare, domnul deputat Marius Pașcan, o interpelare.

Domnul Eugen Tomac - două interpelări.

Domnul Sergiu-Cosmin Vlad - o interpelare.

Vreți să o prezentați?

Da. Vă rog, domnule deputat.

   

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Mulțumesc.

Interpelarea adresată Ministerului Transporturilor, domnului ministru Lucian Șova.

Obiectul întrebării: "Diligențele administrației locale pentru grăbirea finalizării obiectivelor de investiții - pasaje peste centura ocolitoare a municipiului Arad".

Stimate domnule ministru,

Cu referire la obiectivele de infrastructură rutieră "Pasaj denivelat pe varianta de ocolire Arad peste liniile de cale ferată Brad-Curtici Drum Județean 709B" și "Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad - Drum Național 7, Km 540+248, peste calea ferată Arad-București", vă rog să îmi comunicați următoarele.

Dacă vreodată au fost transmise, de către administrația locală a municipiului Arad - în speță Consiliul Local al municipiului Arad și Primăria Arad - solicitări adresate Ministerului Transporturilor, prin care să fie exprimată intenția acestor instituții de a prelua respectivele obiective, în vederea finalizării lor?

În anul 2011 au demarat lucrările de execuție la aceste obiective.

Având în vedere importanța acestor obiective pentru mobilitatea traficului pe centura municipiului Arad și durata extrem de mare a lucrărilor de construcție, aș vrea să aflu dacă administrația locală a făcut vreo diligență, de-a lungul timpului, în sensul preluării acestor obiective, cu scopul grăbirii finalizării lor.

Vă rog să dispuneți ca răspunsul să-mi fie trimis în scris și oral.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Vlad-Emanuel Duruș

În continuare, domnul deputat Vlad-Emanuel Duruș.

Aveți trei interpelări. Prezentați una.

Vă rog.

   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată doamnei Ioana Bran, ministrul tineretului și sportului.

Stimată doamnă ministru,

Ministerul pe care-l conduceți anunța în urmă cu peste un an intenția de a finanța construirea în Baia Mare a unui centru sportiv național.

Am apreciat atunci inițiativa ministerului, considerând că ea poate să dea un imbold pentru reîntoarcerea tinerilor înspre sport.

Baia Mare a fost recunoscută la un moment dat ca a doua capitală a sportului românesc, un titlu onorific pe care-l sperăm reîntors acasă.

În momentul în care s-a vorbit despre înființarea Centrului național sportiv, s-a spus că va cuprinde Bazinul olimpic "Gheorghe Demeca", Sala Sporturilor "Lascăr Pană", stadionul de rugby, cel de atletism, un centru medical de refacere sportivă și un spațiu de masă și cazare.

În ultimul an, Bazinul de înot "Gheorghe Demeca" a fost mai mult închis, iar pe pista stadionului de atletism crește iarba.

La Sala Polivalentă s-a investit în completarea sistemului de iluminat, dar nu s-a făcut nimic la sistemul de climatizare, ceea ce face insuportabilă atmosfera în perioada de vară sau când sala este populată la capacitate maximă.

Din anul 2014 unele baze sportive din Baia Mare își schimbă sistematic proprietarul. De la Ministerul Tineretului și Sportului trec la primărie sau de la primărie fac cale întoarsă. Mișcarea s-a produs cam tot la doi ani, preluarea fiind un motiv pentru entitatea juridică să arate cu degetul către fostul proprietar, că nu s-a făcut nimic cât timp a avut în proprietatea sa bazele sportive.

Având în vedere că a trecut mai bine de un an de la lansarea Proiectului "Centru național sportiv în Baia Mare", vă rog să-mi comunicați ce pași s-au făcut până acum în cadrul proiectului.

De asemenea, vă rog să-mi prezentați o scurtă descriere a investițiilor ce urmează a fi făcute la fiecare obiectiv sportiv din cadrul centrului național, costul, calendarul de implementare și, eventual, dacă ați întâmpinat piedici din partea autorităților locale în implementarea unor investiții.

Vă mulțumesc.

 
  Mihaela Huncă

Domnul Florin Iordache:

Domnul Zainea. Aveți trei interpelări. Nu.

Domnul Năsui - o interpelare.

Doamna deputat Mihaela Huncă, de la Botoșani.

Ia ziceți, doamnă!

   

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Obiectul interpelării: "Dezinteresul Guvernului față de cercetarea românească va conduce la pierderea specialiștilor și la imposibilitatea de a face față provocărilor social-economie actuale".

Interpelarea se adresează doamnei prim-ministru Vasilica- Viorica Dăncilă.

În ciuda angajamentelor luate în fața oficialilor europeni, de a ajunge ca în anul 2020 domeniului cercetării să-i fie alocat 1% din PIB, ne confruntăm astăzi, mai cu seamă după ultima rectificare bugetară, cu un buget alocat inferior până și celui din anul 2016.

Este greu de înțeles gestul actualilor reprezentanți ai Guvernului, în condițiile în care cercetarea și inovarea științifică reprezintă, alături de educație, însuși nucleul dezvoltării durabile a unui stat. Cu atât mai dificil de acceptat dezinteresul lor față de cercetare, în contextul în care Comisia Europeană a propus, în urma succesului obținut prin Programul "Orizont 2020", un program și mai ambițios, dedicat cercetării și inovării, în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro.

Competitivitatea României nu poate reprezenta un subiect lipsit de importanță pentru alianța aflată la guvernare, chiar dacă nu prezintă interes electoral.

Pe cale de consecință, solicit să-mi comunicați măsurile pe care le veți întreprinde pentru respectarea angajamentelor luate și alocarea a 1% din PIB acestui domeniu fără de care nu doar performanța țării noastre în plan internațional, ci și capacitatea ei de a face față provocărilor social-economice actuale vor fi anulate.

Solicit răspuns în scris.

Vă mulțumesc.

Deputat neafiliat, profesor Mihaela Huncă.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
  Andrei Daniel Gheorghe

În continuare, domnul Matei Dobrovie - o interpelare.

Doamna deputat Csép Éva-Andrea - o interpelare.

Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe - cinci interpelări.

Prezentați una dintre ele, domnule deputat.

   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sunt cinci interpelări.

Eu o voi prezenta doar pe ultima dintre ele, care se adresează domnului ministru al afacerilor externe, Teodor Viorel Meleșcanu.

Obiectul interpelării îl reprezintă "Situația cetățeanului român George Simion, agresat fizic și întors la frontieră de către reprezentanți ai autorităților moldovene".

Domnule ministru,

Aflat la Chișinău, cetățeanul român George Simion susține că a fost agresat fizic, întors de la frontieră și a fost instituită asupra sa interdicția de intrare în Republica Moldova pe o perioadă de 5 ani, în seara zilei de 1 octombrie anul curent. George Simion este cunoscut pentru activitățile sale unioniste, pro-românești.

Cer Ministerului Afacerilor Externe să întreprindă demersuri urgente pe lângă instituția omoloagă, pentru clarificarea situației în care s-a aflat cetățeanul român și tratamentul la care acesta a fost supus.

Orice măsură disproporționată din punct de vedere juridic și recursul la forță fizică trebuie sancționate imediat, politic și diplomatic, de către statul român.

Cer răspuns verbal și scris și vă rog să soluționați urgent această situație inadmisibilă pentru un cetățean român în situație de umilință care nu are ce căuta în relația așa-zis frățească cu Republica Moldova.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Corneliu Ștefan

Domnul Corneliu Ștefan - două interpelări.

Domnule deputat, prezentați una dintre ele, pe scurt.

Vă rog, domnule deputat.

   

Domnul Corneliu Ștefan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului Lucian Șova, ministrul transporturilor.

Obiectul interpelării: "Șoseaua de centură - investiție indispensabilă pentru orașul Găești, județul Dâmbovița".

Domnule ministru,

Supun atenției dumneavoastră situația deosebit de dificilă cu care se confruntă locuitorii orașului Găești, județul Dâmbovița, dar și toți cei care tranzitează Drumul Național 7 București-Pitești.

În ultimii ani, urmare a creșterii numărului de unități economice din zona Găești, la care se adaugă faptul că orașul este un nod rutier important, aici intersectându-se trei drumuri naționale - DN72 Găești-Târgoviște-Ploiești, DN7 București-Pitești și DN61 Găești-Autostradă, centrul localității este pur și simplu sufocat. S-a ajuns aici fiindcă orașul Găești, deși este puternic industrializat, aici existând una dintre cele mai mari fabrici de aparatură electrocasnică din Europa, "Arctic" S.A., nu dispune de o șosea de centură.

Domnule ministru,

Toate demersurile realizate până acum de autoritățile locale și cele județene pentru construirea unui drum de centură nu au avut sorți de izbândă.

Știu că a existat un proiect la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ba chiar au fost aprobați indicatori tehnico-economici pentru realizarea acestei centuri.

Având în vedere considerentele mai sus menționate, vă rog, domnule ministru, să analizați posibilitatea finanțării acestui proiect, ca prioritate.

Consider că numai prin implicarea dumneavoastră se poate impulsiona demararea investiției.

Solicit răspuns în scris.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Încheiem aici ședința noastră.

Vă aștept mâine dimineață la ora 8,30, la ședința consacrată declarațiilor politice.

Mulțumesc.

La revedere!

O seară bună!

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 17,58.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 2 decembrie 2021, 9:13
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro