Plen
Ședința Camerei Deputaților din 6 noiembrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.162/13-11-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 06-11-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 noiembrie 2018

23. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art.52 din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (PL-x 275/2016). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 275/2016

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

104. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Este PL-x 275/2016. Am mai avut. Probabil că este un alt... Stați, să-l verificăm! Este un alt PL-x.

Deci PL-x 275/2016.

Pentru prezentarea raportului comun, Comisia pentru administrație sau Comisia juridică.

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

Guvernul a transmis un punct de vedere prin care susține adoptarea inițiativei legislative.

Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de primă Cameră sesizată.

Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 52 din Legea nr. 208/2015, în sensul introducerii unei cote de gen de minim 30% din numărul candidaturilor din partea unui competitor electoral, condiție obligatorie pentru validarea listelor de candidați la alegerile parlamentare.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da. Mulțumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Tudor Benga.

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Mulțumesc, doamnă președinte.

După cum vedeți, proiectul acesta de lege, care este din 2016, a avut largă susținere bipartinică și multipartinică, la momentul acela.

Dacă ne uităm, așa, la democrațiile consolidate și modul în care funcționează, vedem că țările care au democrațiile cele mai funcționale și standardul de viață cel mai ridicat, și în special țările scandinave, au, totodată, și reprezentarea cea mai mare a femeilor în politică. Și acum, ce e corelare, ce este și cauzare, propriu-zis, e o lungă discuție. Dar este foarte clar că numărul femeilor în politică a crescut și în aceste țări, datorită cotelor obligatorii, și cred că este o presupunere destul de cinstită să credem că am putea avea efecte similare.

Eu cred că este o propunere legislativă care poate să ajute mult înspre deschiderea și echilibrarea competiției politice.

Desigur, discuția din comisie a luat multiple forme, în ce măsură este o chestie strict meritocratică, dacă impunem cote de gen sau nu.

Părerea mea este că ar trebui să punem cote de gen.

Părerea mea este că dacă impunem cotele de gen vom atrage mai multe femei în politică.

Părerea mea este că dacă vom avea mai multe femei în politică, vom avea și o politică mai incluzivă.

Sunt surprins despre faptul că în final - și am votat împotriva respingerii în comisie - sunt surprins că, în condițiile în care proiectul de lege a avut la momentul introducerii în sistem largă susținere multipartinică, ulterior lucrul acesta s-a schimbat.

Mulțumesc frumos. (Aplauze.)

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Sunt de foarte mulți ani în Parlamentul României. Ascult de foarte multă vreme oratori - femei și bărbați - care susțin această idee, poate un procent și mai mare de la diferite partide. Vorbesc în numele partidelor! Dar nu am observat niciun partid care să fi aplicat acest procent de bunăvoie, deși nimeni nu l-a împiedicat.

Totodată, trebuie să vă aduc aminte că majoritatea țărilor, care au o astfel de prevedere, au o prevedere stimulativă sau punitivă financiar, ceea ce avem și noi. S-a adoptat o lege pentru finanțarea partidelor, iar partidele primesc o sumă de bani în plus, în funcție de numărul, de data aceasta, al doamnelor care vor fi pe listele electorale.

Deci, avem o prevedere stimulativă, și fiecare partid are toată larghețea de a avea chiar 50-50% dintre candidații eligibili. Căci cealaltă problemă este locul și în care județ eu realizez să am această cotă?

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Florin Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Așa începem de fiecare dată când vorbim de la tribună, și dumneavoastră conduceți.

Nu cred că a fost nevoie de niciun fel de cotă de gen pentru ca unele doamne să ajungă președinți de stat.

Nu cred că a fost nevoie de niciun fel de cotă de gen pentru ca unele doamne să ajungă prim-ministru.

Nu cred că a fost nevoie de niciun fel de cotă de gen pentru ca dragele noastre colege să devină parlamentare și colege foarte serioase, pe care le respectăm cu toții, chiar dacă nu întotdeauna cum trebuie, dar, în general, chiar ne exprimăm recunoștința și aprecierea față de colegele noastre.

Asta este viața pentru toată lumea. Toți ne supunem unor reguli. Fie că discutăm de bărbați sau femei, mergem împreună în fața alegătorilor și cred că, dacă reușim să-i convingem că avem idei bune, programe bune și activitate foarte bună, o să-i convingem, indiferent că suntem bărbați sau femei.

Niciodată n-am fost, fără să deranjez pe nimeni, un susținător al acestei idei, nu din respect față de doamne. Dimpotrivă, când ne întâlnim la declarații politice, de regulă colegele noastre sunt cele mai serioase, sunt exemple de comportament și atitudine la comisii, în plen.

Dar cred că toate astea nu țin de cota de gen. Cred că toate astea țin de fiecare dintre noi, de modul în care ne manifestăm fiecare, și din punctul meu de vedere - repet, este un punct de vedere personal - nu cred că asta ne diferențiază. Cred că ce ne aseamănă este munca, loialitatea, respectul pe care îl câștigăm fiecare în fața cetățenilor, prin proiecte.

Oricum, mi-aș dori din suflet să fie cât mai multe doamne în Parlament, pentru că, din punctul meu de vedere, aduc o notă de seriozitate și de eleganță. Dar, pe de altă parte, nu voi fi niciodată de acord că trebuie să ocupăm niște locuri pe liste dacă purtăm pantaloni sau dacă purtăm o fustă.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da.

Domnul Bacalbașa. Și poate reușiți să nu fiți atât de scurt!

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Fosta noastră colegă din Parlament, cea cu nasul, care acum e în Costa Rica, a arătat uriașele posibilități, în politică, a genului feminin. Sigur că, cu ajutorul navigației!

Eu, personal, în niciun caz n-o să fiu un machist, pentru că eu am crescut într-o casă unde maică-mea ținea strâns în mână trei nebuni - eu cu fratele meu geamăn și taică-meu! (Aplauze.)

Ce vreau însă să spun și de ce am luat cuvântul?

În populația României, în structura populației României cu drept de vot, numărul femeilor este statistic mai mare decât numărul bărbaților. Nu cu mult, dar ceva mai mare! Deci femeile se pot autovota în toată libertatea, la ora actuală. Ca atare, o cotă preferențială eu nu văd de ce ar exista.

Personal, când aud însă de cote preferențiale și de discriminare, mi se ridică părul în cap, pentru că eu, fiind unul dintre cei mai bătrâni din această adunare, am trăit epoca anilor '50, când eu nu trebuia să intru în liceu, și numai datorită curajului profesorilor din Constanța, de la Liceul "Mircea cel Bătrân", care au încălcat ordinul ca copiii de intelectuali, dat de un bulgar care nu știa românește, tovarășul Vîlcu, care a venit aici din "centrala spionajului sovietic" și care a spus "Copiii de intelectuali n-au ce căuta la liceu", la Constanța, în '56! Era tocmai Ungaria! Și după ce am intrat cu numerus clausus, dracu’ știe cum am intrat la Facultatea de Medicină, când aud de discriminare pozitivă, care implică automat discriminare negativă, nu mă simt bine. Și, atenție, e un drum foarte alunecos! (Aplauze.)

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Domnul Iulian Bulai.

Domnul Iulian Bulai:

Aproape că fiecare intervenție după domnul Bacalbașa ar trebui să însemne că ar trebui să râdem.

Ei, nu sunt chiar așa de amuzat în seara asta și o să vă spun de ce.

Pentru că eu nu cred că doar seriozitatea și eleganța sunt aportul femeilor în Parlamentul României, așa cum a spus stimatul nostru coleg.

Este foarte important să avem femei în Parlamentul României, pentru că avem o majoritate de femei în țara asta.

Sunt un politician tânăr. Nu am multe mandate în spatele meu, ca domnul Márton Árpád, dar vreau să vă spun că de acolo, de la scaunul secretarului Camerei Deputaților, am numărat doar 12 femei, într-o sală plină de bărbați. Vi se pare corect? Nu, nu mi se pare corect!

Și o să vă mai spun un lucru. Vi se pare corect ca bărbații să propună și ei să legifereze chestiuni care țin de gravide, de femei care au nevoie de asistență?! Nu, nu mi se pare corect! Nu mi se pare corect ca un număr așa de mare de bărbați să legifereze chestiuni care țin de violența împotriva femeilor, când bărbații, de cele mai multe ori, sunt cei care exercită violență față de femei.

Susțin această lege, avem nevoie de mai multe femei în politică, chiar dacă asta presupune o cotă de gen.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Nu mai sunt alte intervenții.

Inițiativa merge la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 7 decembrie 2021, 12:06
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro